Cele mai importante rezultate la floarea soarelui LG 2019

Anul agricol 2019 a fost atipic din punct de vedere meteorologic (mai ales în ultimii 10 ani), cu condiții foarte dificile pentru culturile înființate în toamna anului 2018, cu înghețuri târzii în primăvara anului 2019, urmate de inundații în zone extinse din Oltenia, Muntenia sau Câmpia de Vest, dar și secetă excesivă în centrul Moldovei sau Sud-Estul țării, toate acestea punând o presiune foarte mare pe fermierii români în atingerea profitabilității din culturile prășitoare.

Cu toate acestea, a fost un an bun pentru cultura de floarea soarelui, an care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană atât la suprafața însămânțată, cât și la producția totală raportată, după comunicările MADR.

Având în vedere că perioada recoltatului s-a încheiat, a venit timpul analizelor și strategiilor pentru campania viitoare. Vă supunem atenției câteva dintre rezutatele obținute de cei mai buni hibrizi de floarea soarelui din portofoliul LIMAGRAIN.

LG 50.635 CLP, cel mai productiv hibrid semi-timpuriu Clearfield Plus din portofoliul nostru, a înregistrat producții ridicate, de peste 4 t/ha, corelate cu nivelul precipitațiilor acumulate în special în perioada critică pentru consumul de apă din perioada formării calatidiului până la umplerea boabelor.

Cele mai importante rezultate la floarea soarelui LG 2019

În localitatea Sărulești, după cum puteți vedea în graficul cu cei mai importanți indicatori meteo, în lunile iunie-iulie s-au acumulat în jur de 200 l apă/m2. Cu siguranță, cantitatea de apă acumulată pe perioada de vegetație a culturii din această locație de 290 l/m2, nu ar fi fost suficientă pentru obținerea de producții de peste 4 t/ha, dacă rezerva de apă din sol din orizonturile adânci acumulate pe baza precipitațiilor căzute în lunile dinainte de înființarea culturii nu ar fi fost suficiente.

Cele mai importante rezultate la floarea soarelui LG 2019

LG 59.580 SX, hibridul sulfo cel mai bine adaptat condițiilor de secetă și arșiță, dar și cel care valorifică bine solurile mai sărace din Sudul, Sud-Estul și Estul țării, reușește să se mențină în preferințele colaboratorilor noștri datorită timpurietății lui și a stabilității producțiilor de la an la an.

Cele mai importante rezultate la floarea soarelui LG 2019

Succesul mărcii LG se datorează procesului continuu de cercetare prin intermediul căruia urmărim să creăm hibrizi care să răspundă permanent cerințelor agriculturii de astăzi și care să fie adaptați condițiilor climatice din România.

 

GHEORGHE Mariana

Oleic Crops Product Manager

Top