Ambrozia – Ambrosia artemisiifolia

Deși suntem spre sfârșitul perioadei de înflorire a ambroziei, multe persoane sunt încă afectate de polenul acestei plante care provoacă alergii grave.

Buruiană de carantină, pentru combaterea căreia aproape toate guvernele din ţările Europene au luat măsuri care să limiteze impactul economic şi social, dar şi care să ducă la eradicarea acestei specii. Guvernul României a aprobat o lege,” Legea ambrozie“, Legea nr. 62 din anul 2018, publicată în Monitorul oficial în data de 14 Martie 2018.

Legea prevede sancţiuni în valoare de 750 până la 20 000 de Ron pentru proprietarii sau deţinătorii de terenuri care nu iau măsuri de prevenire, combatere şi distrugere a acestei buruieni de pe terenurile extravilane, intravilane, drumuri naţionale, cursuri de apă, bazine piscicole, sisteme de irigaţii, etc.

Guvernul din Ungaria a adoptat o lege similară pentru prevenirea răspândirii acestei buruieni încă din anul 2005. Începând cu anul acesta, s-a demarat un proiect de depistare a proprietarilor care nu iau măsuri pentru combaterea ei, inclusiv prin intermediul dronelor.

AMBROZIA – IARBA PÂRLOAGELOR: Plantă anuală care se înmulteşte prin seminţe, din Fam. Asteracea (cu peste 30 de specii anuale sau perene cunoscute). Prima semnalare în Europa a fost în anul 1863, în Germania.

În România, Ambrozia a fost descoperită încă din anul 1908 în oraşul Orşova, cu o răspândire accelerată în special în ultimii 20 de ani. Caracterul nociv asupra populaţiei este cauzat de afecţiunile alergenice pe care le provoacă polenul emis de această specie în perioada de înflorit, din luna iunie până în luna octombrie. În perioadele secetoase cu temperaturi ridicate planta emite o cantitate de două ori mai mare de polen. Polenul purtat de vânt poate parcurge distanţe de până la 200 de km.

Pe lângă alergiile pe care le provoacă, caracterul nociv pentru agricultură este dat de capacitatea foarte mare de fructificare şi de vitalitatea acestei specii – este o specie extrem de invazivă prin numărul mare de seminţe pe care îl produce (3 000/plantă) şi prin păstrarea puterii de germinare a acestora pe perioade foarte lungi de timp, de până la 40 de ani – greu de combătut în culturile de floarea soarelui şi soia, făcând parte tot din grupul speciilor dicotiledonate.

Cel mai eficient sistem de combatere chimică a acesti specii din cultura de floarea soarelui, cu un randament de 100 %, este sistemul Clearfield Plus, urmat de sistemul Clearfield cu o eficiență de 90%. Sistemul de combatere care presupune folosirea hibrizilor de floarea soarelui, și respectiv a erbicidelor Express, au o eficiență de doar 60-70%, fiind necesară de cele mai multe ori aplicarea fracționată a erbicidului prin două treceri, prima trecere provocând doar moartea vârfului de creștere și o ramificare bazală și mai puternică a plantelor.

Ca un fapt divers, ambele specii, atât Ambrozia, cât și floarea soarelui, au cateva boli comune, printre care amintesc doar Verticillium, Macrophomina, Sclerotinia sau Albugo.

Deși este prezentă și provoacă pierderi și în culturile de cereale păioase și porumb, Ambrozia este ușor de controlat în vegetație prin erbicidele cu spectru larg de combatere a buruienilor dicotiledonate.

Pierderile de recoltă provocate la culturile agricole pot varia între 20 -70% în funcție de gradul de infestare și de condițiile climatice din anul respectiv.

Ambrozia – Ambrosia artemisiifolia
Ambrozia – Ambrosia artemisiifolia

Mai multe informații puteți găsi pe site-ul oficial creat de autorități https://www.ambrozia.info (legea, model pentru sesizarea terenurilor cu ambrozie din ţară, harta răspândirii, etc).

Din observațiile colegilor din echipa LG, harta prezentă pe site este parțial actualizată, buruiana întâlnindu-se frecvent și în județele Ialomița, Călărași, Buzău, etc.

Ambrozia – Ambrosia artemisiifolia

ALTE SPECII DE BURUIENI DE CARANTINĂ ÎN ROMÂNIA: Lista speciilor de plante vasculare care sunt prevăzute de legislaţia de carantină din România sau sunt recomandate pentru a fi luate în considerare în cadrul legislaţiei de carantină sunt:

  • Ambrosia artemisiifolia (origine America de Nord, înainte de anul 1972 în lista buruienilor de carantină în România),
  • Cuscuta campestris (origine America de Nord),
  • Sorghum halepense (origine Africa),
  • Sicyos angulatus-bur cucumber (origine America de Nord).
Ambrozia – Ambrosia artemisiifolia
Top